Două morminte ale unor războinici celți au fost descoperite de arheologi în Dolj

Două morminte ale unor războinici celți au fost descoperite de arheologi în Dolj
Publicat: 06/08/2013, 16:33
Actualizat: 26/03/2019, 05:12

Două morminte ale unor războinici celți au fost descoperite de arheologi în comuna Desa, județul Dolj, cele mai importante obiecte fiind două spade în teacă, dar și două piese de scut, transmite corospondentul MEDIAFAX.

Arheologii de la Muzeul Olteniei din Craiova se află la cea de treisprezecea campanie de cercetări arheologice în localitatea doljeană Desa, la punctul „Castravița”.

Cercetările au început în luna august, iar după două zile de săpături arheologii au descoperit două morminte de incinerație ale unor războinici celți, acest fapt indicând că în zona respectivă au locuit celți din tribul scordiscilor în a doua Epocă a Fierului, aproximativ în perioada dintre anii 200 î.e.n – 80 î.e.n.

„Artefactele depuse ca ofrandă în aceste morminte se compun din: butoni de centură, un cuțit de bărbierit, o brățară de mână, o zăbală de cal și, cele mai importante piese, două spade în teacă, îndoite ritual, precum și două piese de scut – partea centrală, metalică, a scuturilor care, de regulă, erau confecționate din lemn. Dacă e să ne uităm un pic în Antichitate, e foarte posibil ca această cetate romană să fi fost amplasată aici tocmai pentru a împiedica incursiunile deja făcute de acești războinici celți în teritoriu roman aflat la sud de Dunăre”, a declarat Florin Ridiche, directorul Muzeului Olteniei.

La cercetări participă profesori și studenți de la Universitatea din Craiova de la Departamentul de Istorie și Relații Internaționale.

„Sunt tare mulțumit de asta, sunt tare pasionat de așa ceva. Am povestit și acasă, oricum mă întreabă mereu soția ce găsesc și îi spun cutare, cutare”, a declarat Gheorghiță Barbu, unul dintre muncitorii descoperitori.

Arheologii folosesc scanarea geofizică a sitului și un detector de metale profesional, investiții făcute de Consiliul Județean Dolj.

Obiectele descoperite în cele două morminte arată că persoanele îngropate aveau un statut social deosebit, probabil membri ai aristocrației militare conducătoare.

„De exemplu, această zăbală, de tip candară, este specifică Fierului Târziu, adică 150 î.e.n. Ei (n.r. – celții) erau purtătorii unei civilizații a fierului foarte avansată și obișnuiau să se îngroape cu tehnica de luptă, cu armamentul din dotare. Nu de puține ori aceste morminte erau profanate tocmai pentru aceste obiecte”, a declarat profesorul Petre Gherghe de la Universitatea din Craiova.

În ultimii 12 ani, de când se fac săpături la punctul „Castravița” aflat pe malul Dunării, au fost descoperite cele mai vechi morminte de incinerație din sud-estul Europei, cel mai vechi castru din piatră ridicat pe teritoriul Olteniei, încă din vremea împăratului roman Domițian, dar și un tezaur cu monede din aur, datat în secolul al XIX-lea.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Femeia care apără cerul României. Interviu cu tânăra care se asigură că rachetele rușilor nu...
Aparatul electrocasnic care te „rupe” la bani fără să-ți dai seama. Consumă într-un minut cât...
FOTO. Cea mai controversată jucătoare WTA din România face ravagii la început de vară! Imagini...
Unde au fugit azi noapte Irinel Columbeanu și Irinuca, direct de la aeroport. Avem imagini...
Un nou război catastrofal ar putea să cuprindă Orientul Mijlociu. Israelul și Libanul, în tensiune...
EXCLUSIV | Faimosul atacant al ”Generației de Aur” a fost condamnat la închisoare!
Meteorologii AccuWeather îi avertizează pe bucureșteni: Pericol uriaș de radiații în Capitală începând cu această...
Petru, românul ucis în Congo de rebelii M23, era la ultima misiune și urma să...
Viorel a murit înainte de a-și strânge familia în brațe! Se întorsese în țară și...
Irinel Columbeanu și fiica sa au plecat în vacanță! Irinuca va petrece o săptămână întreagă...
Au încins atmosfera la malul mării. Canicula le-a făcut pe vedete să renunţe la haine
La câți KM schimbi uleiul la cutia automată? Cât costă și care e cel mai...
O femeie din SUA, condamnată din greşeală pentru crimă, a stat 43 de ani după...
Ce a găsit NASA pe exteriorul STAȚIEI SPAȚIALE INTERNAȚIONALE? Sunt VII!
Informația șoc pentru toți cei care se uită la TV! Absolut obligatoriu să știi asta
A fost dezlegat cel mai mare mister al omenirii. De ce trăim un anumit număr...
Ce a putut să facă un mire chiar în fața invitaților. A oprit nunta și...
Fotografia sfâșietoare de la priveghiul Ancăi Molnar. Fiul de 14 ani, îndurerat lângă sicriu
Ștefania și Cosmin în camera roșie! Care este situația din momentul de față dintre cei...
Saveta Bogdan, adevărul despre cererea în căsătorie făcută de Gheorghe Turda. Care este, de fapt,...
BANCUL ZILEI. Ștrulă: - Măi Bulă, familia ta din câte persoane e compusă?
Astronauții de pe Marte ar putea avea nevoie de dializă renală la întoarcerea pe Pământ
×